În Londra, ca acasă

Cu trei veri in urmă am vizitat China, timp de patru săptămâni. Acum locuiesc în Londra. Dacă în China am fost cu adevărat „şocat cultural” la fiecare pas, în Londra mă mir de lucruri precum existenţa unor începuturi standard de conversaţie (un „Hi, how are you?” rigid şi care admite un singur răspuns – vă las pe voi să îl ghiciţi) sau permanenţa necontestată a robineţilor dubli – unul pentru apă caldă şi altul, separat, pentru apă rece. Împărţim surprinzător de multe cu britanicii. Nu ne miră umorul lor sec, dragostea pentru bere sau discuţiile neobosite despre vreme şi politică. De aceea, doresc să dedic o serie de articole asemănărilor dintre societatea noastră şi cea pe care încep să o cunosc de doi ani de când locuiesc în Londra.

Prin acest demers nu vreau să minimizez prăpastia care ne desparte. Tendinţa generală de a descrie diferenţe este cel puţin de înţeles şi, cred eu, benefică. Voi scrie, probabil, articole întregi despre cum felul acestor oameni de a interacţiona într-un mediu profesional ne este atât de străin încât e pe departe cea mai mare barieră care ne ţine la margine; sau despre cum imperativul de a fi „politically correct” creează o sensibilitate atât de acută (şi contagioasă) încât cuvinte cu care acasă eram obişnuiţi deschid aici răni adânci.

Cu toate aceste diferenţe, sunt adeptul dictonului „when in Rome do, like the Romans do”, dar neapărat cu anexa „without being a Roman.” Consider că un accent puternic, de pildă, este un avantaj, conferind o identitate gata preparată pentru deţinător, de care acesta ar trebui să fie mândru. Un simţ diferit al modei, sau o atenţie culinară aparte au avantaje similare. Să nu uităm de logica unui banc clasic: Ion, către Gheorghe: „Mă Gheorghe, io îs mândru că-s român.” „Da di ce, mă Ioane?” „Păi şi de n-aş fi mândru, tot român aş fi.”

Sunt în mod deschis împotriva încercărilor excesive de integrare, când accentul se schimonoseşte şi imită cu prost gust intonaţia locală, când moravurile sunt apropriate en masse, fără a trece printr-un filtru critic, când se ajunge la situaţia cel puţin hilară descrisă de Russell Peters, când tatăl acestuia, un indian mutat în Canada de câţiva ani, închide furios telefonul, exclamând: „ah, imigranţii ăştia!”

Aşadar, naturaleţea cu care ne concentrăm atenţia pe diferenţe în loc de asemănări face ca un exerciţiu aparent trivial precum observarea punctelor comune dintre două societăţi să se asemene destul de mult cu imperativul new-age al concentrării asupra aspectelor pozitive: este un proces dificil şi neapărat conştient. Asemănarea, ca şi negativul, e mai greu de observat, deşi uneori ne este chiar în faţa ochilor („nu vedem de ochi”, conform înţelepciunii copiilor).

Când am început acest exerciţiu aveam o listă de doar două asemănări, şi făcusem mult efort pentru ele. Prima, despre care voi scrie în următorul articol, o reprezintă cerşetorii. Îi avem şi noi, îi au şi ei, în numere generoase. Pe a doua o las surpriză deocamdată.

Înainte să închei, câteva cuvinte despre asemănări şi deosebiri. La extreme, ca şi majoritatea conceptelor, „diferenţa” îşi pierde sensul. Aceasta nu are o existenţă independentă de „asemănare”, amândouă fiind feţele opuse ale aceleiaşi monede. Mai mult, ele sunt complet interşanjabile.

De exemplu, dacă eforturile recente ale fizicienilor au vreo bază în realitate, lumea fizică pare să fie compusă dintr-o multitudine inimaginabilă de „coarde” (strings), care la nivel sub-microscopic intră în componenţa tuturor particulelor constitutive ale lumii vizibile şi mai ales invizibile. Aşadar, pare-se, tot ce ne înconjoară este doar o variaţie a proprietăţilor unuia şi aceluiaşi element. În acest context, „diferenţa” dintre obiecte este de fapt „asemănare”. La nivel opus, macroscopic, contemplarea cerului într-o noapte fără nori oferă privirii doar o mulţime de puncte luminoase. Dacă nu am fi văzut cu toţii imaginile publicate de NASA ale sateliţilor, cometelor sau stelelor, am putea foarte uşor ignora complexitatea pe care acestea o ascund ochiului uman şi am concluziona că sunt toate unul şi acelaşi lucru.

Toate diferenţele se dezintegrează în asemănări la nivel micro- sau macroscopic. Iar la niveluri intermediare, perceptibile uman, toate asemănările sunt de fapt deosebiri nesemnificative.

Un dans pe care îl admirăm este nu mai mult decât mişcarea unor puncte într-un spaţiu tridimensional în jurul unor coordonate fixe. Dar acest lucru este irelevant la nivel cotidian, pentru că dansul înseamnă ceva pentru noi; ne animă, ne încântă, suntem empatici faţă de dansatori. Diferenţele dintre doi dansatori sunt seminificative aşa cum diferenţele dintre două mulţimi de puncte animate nu pot fi. În completă opoziţie, paradoxul lui Tezeu, care întreba dacă nava cărei părţi componente au fost schimbate în întregime este aceeaşi navă, face uz de diferenţe nesemnificative uman pentru a ilustra o aparentă lipsă de identitate a lucrurilor pentru care avem nume. Însă asta trece cu vederea faptul că oamenii numesc un obiect „acea navă” nu în virtutea structurii sale atomice, ceea ce ar insemna că de la un moment la altul „acea navă” ar deveni „altă navă”, ci în virtutea diferenţelor uman-observabile care o deosebesc de „un scaun” şi o aseamănă cu „alte nave”.

În consecinţă, la nivel cultural, toate asemănările pe care le voi invoca reprezintă de fapt diferenţe. Scriind despre cerşetori voi scrie cum, deşi fac parte din ambele societăţi, ei arată şi vorbesc diferit aici decât acasă; sunt mai mulţi sau mai puţini ş.a.m.d. Şi atunci de ce acest subiect se poate vreodată numi o asemănare? Fără îndoială, Marea Britanie şi România au strategii foarte diferite cu privire la cerşetori, şi aceştia din urmă nu au multe de impărţit cu cerşetorii români (nici la propriu nici la figurat). Totul ar conduce către prezentarea acestui subiect drept o diferenţă între România şi Marea Britanie. Totuşi, e natural pentru mine să o includ la capitolul asemănări.

Soluţia, destul de simplă, intră şi mai adânc în sfera umană: cei de acasă, cărora mă adresez, şi-ar putea imagina cu uşurinţă că o ţară bogată precum Marea Britanie nu are cerşetori, sau că, dacă are, atunci cerşetorii ei o duc mai bine decât ai noştri. Însă, cum realitatea contrazice aceste aşteptări, are sens să spunem că la acest capitol ne asemănăm mai mult cu britanicii decât credem.

Asemănările despre care merită scris sunt cele care contrazic aşteptările de diferenţă. Ar fi cel puţin anestezic şi cel mult hilar să scriu despre faptul că şi britanicii dorm noaptea, nu doar noi. Pentru că toată lumea se aşteaptă ca aceasta să fie situaţia.

În aşteptarea articolului despre cerşetori, aş fi tare curios unde credeţi voi că România s-ar asemăna cu Marea Britanie. Comentariile sunt deschise.


Posted in Uncategorized | Leave a comment

Je vous souhaite….


Mai e un pic pana la 00.00. De obicei, sunt momente in care as fi avut nu neaparat un low al zilei, cat un slow al zilei. Totul ar merge greu, anevoios. Nu si azi. Multe examene in putine zile, multa munca si I am still smiling.


Tin sa-i multumesc din suflet moleculei denumita de IUPAC 4-[(1R)-2-amino-1-hydroxyethyl]benzene-1,2-diol, care inca ma tine in viata. E un pic mai mult decat sentimentul ca ma tine in viata, imi da mai degraba un sens al ei. Inseamna ca sunt aici cu un scop si ca ma las purtata de o pasiune.

Va recomand si voua sa faceti acelasi lucru!


Posted in Uncategorized | Leave a comment

AIESEC

N-am mai scris de foarte mult timp, asa ca o sa imi iau revansa cu prilejul urmatoarelor cateva posturi pentru luna in care am fost partial absenta. Am multe experiente interesante de povestit, care sper ca iti vor fi folositoare.

Primul lucru despre care vreau sa-ti spun este AIESEC. Nu stiu daca ai auzit in Romania despre AIESEC (eu una auzisem de dinainte, asa ca n-a fost un lucru complet nou pentru mine). E cea mai mare organizatie de studenti din lume, avand reteaua intinsa in peste 100 de tari din intreaga lume. Daca vrei sa afli mai multe despre asta, urmeaza linkul urmator http://www.aiesec.co.uk/students/.
In Romania, cunosc cateva persoane care sunt membre AIESEC. Ca si tine probabil, la inceput am fost putin sceptica. Insa fiind intr-un mediu foarte britanizat, am simtit nevoia de diversitate si AIESEC s-a dovedit a fi locul potrivit pentru a intalni oameni diferiti. Prima oara am fost la o intalnire de-a lor in decembrie, cu mult dupa ce incepusera activitatile. M-a surprins caldura lor, diversitatea lor (oameni din Singapore, Zambia, Ghana, Mauritius, Germania, India, Belgia,Polonia, etc). Au fost foarte sociabili si in curand am devenit apropiata de multi dintre ei.
A fost probabil miscarea cea mai inspirata pe care am facut-o in calitate de student international in UK. Sunt multe lucruri pe care le inveti fiind in AIESEC, lasand la o parte latura multiculturala a organizatiei. La meetinguri, se discuta fie despre organizarea diferitelor evenimente (de obicei, pentru studentii internationali), fie despre diferite skills care te fac mai employable(voi reveni cu un post despre joburile si piata de munca din UK), fie despre summer opportunities (exchange in peste 120 de tari). Mai mult, AIESEC organizeaza conferinte nationale in multe orase din UK, deci e o sansa in plus pentru tine sa calatoresti.
Pentru mine, AIESEC a fost un punct de sprijin, un grup in care mi-am permis sa fiu eu, cu toate partile bune si rele. A fost o reala surpriza.
Vorbim in curand si despre alte proiecte AIESEC si cateva peripetii in afara Bristol-ului.
Posted in Uncategorized | Leave a comment

Interculturality

Un concept care e putin cunoscut celor care traiesc in Romania. Pentru cei din UK, interculturalitatea e un mod de a trai. Daca as putea sa-ti arat o fotografie facuta la un semafor din Central London, ai putea vedea diversitatea. Englezi, asiatici, indieni, hispanici, afroamericani, nordici, est-europeni. Toti in acelasi oras.

Trebuie sa recunosc ca la inceput e un pic ciudat. Poate chiar intimidant. Adaptarea la un numar foarte mare de culturi e dificila. Pentru ca fiecare are setul lui propriu de valori. Traditii, sarbatori, formule de salut, gesturi. Exista o zona de neutralitate, in care fiecare incearca sa ii descopere pe ceilalti. De obicei, se transforma intr-o adevarata arta a diplomatiei.
Un sfat daca te hotarasti sa pleci : citeste din timp cate ceva despre cultura britanica. Chiar daca ti se poate parea exagerat, Marea Britanie este o tara foarte speciala cultural. Structurile sociale sunt destul de bine definite (e totusi tara lorzilor si a sir-ilor), strainii, fiind in numar mare, nu sunt chiar vazuti ca o surpriza placuta. Exista tot felul de credinte si principii, lucruri pe care acasa nici macar nu le-ai fi luat in considerare, care conteaza.
Te las sa le descoperi! Iti recomand urmatoarele carti:
Asta sunt cele 2 recomandari pe care le am pentru tine. Enjoy your lecture !
Posted in Uncategorized | Leave a comment

Cultural shock 1.

O sa incep conversatia povestindu-ti despre ceva de care cu siguranta o sa te lovesti. Diferenta dintre Europa Vestica si Europa Estica e imensa, pornind de la mijloacele de transport pana la modul de a fi al oamenilor. Stiu, o sa imi spui mijloacele de transport sunt mult mai eficiente. Lumea e mai civilizata. Totul capata o alta dimensiune. Strazile sunt curate.

Oricat de mult n-as vrea sa burst your bubble, fiecare tara are avantajele si dezavantajele ei. Esti un bun cunoscator al unei tari atunci cand reusesti sa ai o imagine de ansamblu. O vedere a acelei tari din toate punctele ei de vedere. Pana atunci, nu o vei reusi intelege pe deplin.
Daca ai avut vreodata sansa sa-ti petreci cateva zile in vacanta in UK, cel mai probabil ai prins imaginea turistica, aceea a unui regat civilizat, cu o regina si tot tacamul de responsabilitati royal. Ideea e ca viata in sine e cu totul diferita.
Primul lucru care m-a socat aici a fost raceala oamenilor. Distantarea lor si lipsa aproape totala de PDA (public display of affection). Venind dintr-o tara latina, diferenta e uimitoare. Rareori vad oameni tinandu-se de mana pe strada. De sarutat nici nu poate fi vorba (cred ca vad in medie un cuplu o data la 2 luni facand asta). Hug-uri se dau iarasi foarte rar. Si in toata invalmaseala asta de obiceiuri total nenaturale, te simti stingher si frustrat. Pentru ca nu te poti exprima. Nu asa cum o faceai acasa.
Un alt lucru a carui lipsa o duc aici e exprimarea libera a modului de gandire. A spune verde in fata e un concept care aici nu exista. A fi direct e considerat a fi rude de cele mai multe ori. E foarte greu sa te dezobisnuiesti sa fii deschis si direct. E un lucru care e de invatat, si pe care il folosesti ca un mod de adaptare.
Cam atat despre cultural shock astazi. Mai vorbim si maine tot despre asta, pentru ca subiectul in sine e inepuizabil.
Posted in Uncategorized | Leave a comment

Would you like a cup of tea?


Nu o sa va mint. Aici se beau cel putin patru cani de ceai pe zi. De obicei cu lapte si ca motiv principal de small talk. Asta o sa fac si eu aici: small talk. In timp ce o sa pun kettle-ul sa fiarba, o sa va povestesc cine sunt, cum am ajuns aici si mai ales de ce.

Sunt o persoana care crede in imaginatie, creativitate si in pasiune. Cel mai mult insa cred in oameni pasionati . Pentru ca ei, schimband constant lumea din interiorul lor, reusesc sa aiba o influenta pozitiva si asupra exteriorului. Pasiunea mea se numeste chimie, pe care o servesc de cele mai multe ori alaturi de fizica sau patologie celulara si moleculara. Sunt in anul I la Biochemistry, Molecular Biology and Biotechnology la University of Bristol.
Aburii de deasupra cestii de ceai imi spun ca aceasta conversatie va fi una placuta. Si lunga.
Pana data viitoare, would you consider UK your cup of tea?


Posted in Uncategorized | Leave a comment